Skip to main content

Recenzie ♣ Marțianul, de Andy Weir


Membrii echipajului Ares 3 ajung pe Marte într-o misiune care ar trebui să dureze o lună, însă o furtună puternică le dă planurile peste cap, ei fiind nevoiți să se întoarcă urgent pe Pământ. În drumul spre navă, o antenă smulsă de vânt îl lovește pe Mark Watney, care, neputând fi găsit la timp de colegi, rămâne blocat pe planeta roșie. Singur, cu resurse limitate de hrană și apă, el trebuie să găsească o cale de a transmite mesaje Pământului și de a supraviețui până când cei de la NASA descoperă cum să îi vină în ajutor.





Nu mai citisem la modul serios de ceva timp, deci simțeam nevoia să încep cu ceva ușurel și relaxant, ca să mă reobișnuiesc. „Marțianul”, de Andy Weir, m-a lăsat puțin confuză, pentru că, deși la nivel rațional am fost constant sâcâită de modul în care e scrisă, nu m-am putut opri din citit.

În timpul unei furtuni pe Marte, o bucată dintr-o antenă își găsește adevărata vocație, aceea de săgeată, și îl atacă pe Mark Watney, care nu mai reușește să ajungă la nava ce trebuia să îl transporte, alături de colegii lui, înapoi pe Pământ. Rănit, blocat pe o planetă lipsită de viață, cu resurse limitate și în imposibilitatea de a-și comunica situația celor de la NASA, Watney pare sortit unei morți lente și inevitabile. Cu toate acestea, el nu se lasă pradă disperării, începând să caute soluții pentru toate problemele pe care le are de înfruntat, dintre care cele mai presante sunt, inițial, lipsa de hrană și absența unei căi de a-i anunța pe cei de pe Pământ că e încă viu. Deși la origine este inginer și botanist, Watney reușește să-și invoce omul de știință interior și să găsească soluții ingenioase pentru obstacolele ce îi apar în drum (care nu sunt deloc puține).

Cartea asta e un SF destul de tehnic, fiecare improvizație a lui Watney fiind explicată cu toate datele de specialitate necesare (într-o formă simplificată) și cu folosirea abundentă a regulii de trei simple. Din câte am înțeles, majoritatea ideilor prezentate sunt corecte din punct de vedere științific, iar gradul de corectitudine al altora este incert, întrucât unele procese nu au fost încă încercate (cercetătorii de la NASA încă încearcă să găsească o metodă de a decola de pe Marte, de exemplu). Oricum, pentru cei neinteresați de chimie, fizică și astronomie, unele explicații nu vor avea prea mult sens.

Personajul principal, Mark Watney, are o personalitate puternică, reușind să facă față cu optimism dificultăților ce apar pe parcursul aventurii sale prin spațiu. Știu că astronauții au o pregătire cu totul specială și că trebuie să treacă sute de teste psihologice. Cu toate astea, îmi vine greu să cred că, puși în situația de a sta singuri pe Marte timp de mai mulți ani, fără vreun alt suflet care să îi ajute sau care să le vorbească pur și simplu, ei ar reuși totuși să rămână atât de veseli și de optimiști, mai ales dat fiind faptul că multe lucruri merg prost în acest timp. Mark mi-a părut mai degrabă un fel de cercetător edgy decât un astronaut, cu toate că ingeniozitatea de care a dat dovadă în nenumărate rânduri îi confirmă pregătirea intensă. 

Concentrându-mă puțin pe lucrurile care merg prost, pot spune că ele sunt motivul din care mi-am dat ochii peste cap de câteva - multe - ori în timpul lecturii. Volumul este alcătuit dintr-o serie de situații neașteptate care par că îl vor da gata pe protagonist, urmate de găsirea de către acesta a unei soluții fabuloase, la care nimeni altcineva nu a mai fost în stare să se gândească până atunci. Cartea este, practic, un șir lung de coincidențe dezastruoase urmate de coincidențe fericite. (De exemplu, unele aparate sunt prea grele pentru a fi cărate într-o misiune vitală, dar Mark își dă seama că trei sferturi din componentele lor sunt de fapt inutile. Yay Mark!)

Mi-a plăcut faptul că există și secvențe care explică ce se întâmplă cu restul echipajului și cu cei de la NASA în timpul luptei ăsteia pentru supraviețuire, dar cred că personajele ar fi putut fi ceva mai bine conturate. Au fost multe personaje secundare și niciunul n-a ieșit în evidență, deși potențial exista. Modul în care vorbeau și interacționau mi-a lăsat impresia că citesc una din poveștile alea pe care toți ni le creăm în cap, unde toată lumea are replica la purtător și câte o unică trăsătură definitorie.

În ciuda acestor scăpări, nu am putut lăsa cartea din mână. Ritmul alert, răsturnările de situație și personalitatea neobișnuită a lui Watney m-au ținut în priză pe tot parcursul lecturii. Un factor decisiv care mi-a atras atenția a fost acela că asta e prima carte care tratează într-un mod serios și cât de cât documentat problemele traiului pe Marte. Cu toate că subiectul a fost inedit, referințele la elemente din pop culture, exprimarea colocvială a lui Mark și explicațiile tehnice (dar și accesibile) date pe tot parcursul cărții au făcut-o să pară foarte plauzibilă și apropiată, cumva, de lumea cititorului, Watney fiind un personaj cu care mi-a fost ușor să empatizez.

Nota: 3.5/5

Comments

Popular posts from this blog

Cum stă treaba cu liceul - Ghid pentru boboci

Cică e nașpa să fii boboc: râd ăia mari de tine, apar profesori noi, materii noi, dubioșenie maximă, plus naiba-știe-ce colegi de să te arunci pe geam și mai multe nu. Unele chestii sunt zvonuri, altele nu. Articolul ăsta vine din experiența mea cu minunata clasa a IX-a, modificat puțin după clasa a X-a, parte din seria articolelor mutate de pe vechiul blog. Cred că sunt destui elevi care trec într-a IX-a cărora le-ar plăcea să afle cam ce e adevărat și ce nu din ceea ce au auzit.

Recenzie ♣ Magazinul de sinucideri, de Jean Teulé

Într-un viitor îndepărtat, în Orașul Religiilor Dispărute, pentru a scăpa de deziluziile zilnice aduse de viață, poți apela la Magazinul de sinucideri al familiei Tuvache, unde poți găsi toate cele necesare unei sinucideri elegante, personalizate, teatrale, care să-ți facă cinste. Poți alege între căile tradiționale - pistoale cu un singur glonț, funii cu lațul gata făcut - și cele mai... creative, precum un cocktail letal, harakiri, sărutul morții sau kitul de sinucidere Alan Turing. Toți membrii familiei - numiți după sinucigași celebri - sunt de părere că viața e ceva tare trist și că trebuie curmată cât mai repede cu putință. Toți, cu excepția băiatului cel mic, Alan, care e o fire extrem de veselă și optimistă. Încetul cu încetul, sumbrul Magazin de sinucideri tinde să devină un colț plin de viață și luminos, comerțul cu lipsă de speranță ducându-se de râpă...

Recenzie ♣ Slujitorii regelui, de Mireille Calmel

Ma depaseste legatura dintre rege si orice se intampla pe aici, bietul om apare mentionat in doua-trei pagini, fapt complet irelevant avand in vedere ca ani intregi trec in cam tot atatea.



Londra, anul 1696. Deghizată în băiat de la șapte ani, pentru a putea primi o educație, Mary trăiește ca o fugară, fiind urmărită de unchiul ei, care vrea să o ucidă. Întâlnind oameni din toate păturile sociale în aventurile sale, Mary câștigă încrederea tuturor, ajungând până la curtea regelui Iacob, dominată de intrigi și comploturi. Acolo, ea speră să descopere secretul pandantivului furat de la unchiul ei și a comorii a cărui cheie este acesta.